Smart ID Romania implementeaza solutia WMS Logistic Vision Suite la Gokbora

Bucuresti, 16 aprilie 2013 Smart ID Romania, specialistul in solutii pentru mobilitate anunta finalizarea implementarii solutiei Logistic Vision Suite la compania Gokbora, filiala companiei turcesti Gokbora International, specializata in transport de marfuri si depozitare. Logistics Vision Suite de la Mantis International, este o solutie specializata pentru logistica si managementul depozitarii. Cu un portofoliu important de operatori 3PL/4PL, cu functionalitati avansate si cu capacitatea de a se adapta diverselor proceduri de lucru,  LVS este o solutie care poate fi implementata rapid si care este eficienta din punct de vedere costuri versus functionalitati necesare si scalabilitate in depozitare.

Pe masura ce economia isi revine treptat din recesiunea globala tot mai multi clienti isi concentreaza operatiunile pe maximizarea eficientei si productivitatii la nivelul lantului logistic tocmai pentru a-si sustine profitabilitatea si pentru a se mentine competitivi indiferent de conditiile economice. Reducerea costurilor de transport si logistica, imbunatatirea serviciilor, cresterea eficientei si recuperarea rapida a investitiilor de-a lungul lantului logistic devin conditii sine qua non pentru companiile care opereaza in aceste industrii.

In urma analizelor efectuate, pe mai multe solutii disponibile in piata, compania Gokbora a ales o solutie complexa la nivel de arhitectura si extrem de prietenoasa la nivelul utilizatorilor – Logistic Vision Suite. Flexibilitatea solutiei a fost unul din factorii importanti in decizie – in special posibilitatea de customizare pe specificul cerintelor clientilor companiei Gokbora. La nivel de implementare oficialii Gokbora au ales compania Smart ID Romania datorita in principal resurselor de care compania dispune – o echipa de specialisti cu peste 10 ani experienta in implementarea de solutii complexe WMS pe piata din Romania.

“Ne-am dorit sa crestem, sa aducem clienti noi in companie si sa avem la dispozitie o solutie care sa ne permita sa ne adaptam cu usurinta. Solutia pe care am ales-o este intuitiva, ne permite sa facem mult mai mult cu aceleasi resurse si sa ne configuram fluxul de activitati pentru a ne plia pe cerintele clientilor. Am ales Smart ID pentru ca solutia WMS pe care ne-au propus-o sustine cele mai importante competente incluse in varianta standardizata. WMS-ul de la Smart ID ne furnizeaza flexibilitatea, eficienta si automatizarea necesara pentru a sustine serviciile de logistica Gokbora pe masura ce compania evolueaza iar cerintele clientilor nostrii cresc. Se pliaza in mod natural pe cerintele noastre ceea ce este un avantaj urias in implementare” declara Ana Maria Temiz – Director General.

 

Ana_Maria_Temiz_Director_General

 

Optimizarea lantului logistic se bazeaza pe realizarea mai multor taskuri in timp cat mai scurt si cu cat mai putine resurse.  Practic, companiile cu activitati intensive in supply chain considera ca optimizarea este un proces care necesita timp, care este predispus la erori umane si care poate costa foarte mult. Noi spunem ca dimpotriva, in lipsa optimizarii, este dificil sa identifici si sa coordonezi procese si activitati asupra carora nu ai vizibilitate. Automatizarea proceselor si vizibilitatea asupra intregului lant logistic faciliteaza decizii rapide, reduce intarzierile si raporteaza automat anomaliile in timp real. Aceasta este responsabilitatea noastra principala. Sa oferim automatizarea necesara, perfect adaptata nevoilor fiecarui busines din logistica si transporturi, astfel incat compania respectiva sa devina mai flexibila, sa lucreze mai organizat si sa salveze costuri. In final, obiectivul principal este sa taiem acele costuri inutile generate de lipsa de automatizare” declaraRomeo Iacob, Managing Director, Smart ID Romania.

 

Romeo-Iacob-2

 

Cu ajutorul LVS Smart ID Romania a automatizat toate procesele de depozitare, distributie si livrare catre clientii finali (retele de retail), au fost integrate specificatiile de lucru  ale beneficiarului de-a lungul principalelor functionalitati – Order confirmation, Stock Control, Picking, Packing, Loading, Shipping. Toate functionalitatile de Order picking si livrarea au fost corelate cu solicitarile si regulile de distributie impuse de catre retelele de retail si s-a realizat integrarea cu sistemul de ERP al companiei pentru o coordonare cat mai eficienta a produselor direct din aceasta aplicatie.

“Implementarea solutiei de la Smart ID ne permite sa oferim servicii excelente in prezent si ceea ce este cel mai important este faptul ca solutia este scalabila si ne ofera un avantaj competitiv in viitor pentru ca suntem pregatiti sa aducem volume noi de business in timp ce ne imbunatatim continu productivitatea. In plus, ne putem concentra pe nevoile unice ale unor clientilor  si nu mai este nevoie sa customizam la infinit aplicatia” declara Dominiq Ionut Vasilache, Director General Adjunct.

Odata cu implementarea solutiei LVS au fost eliminate erorile umane identificate in special in zona procesarii comenzilor. Timpul de lucru a fost si el imbunatatit considerabil. Toate operatiunile si procesele din cadrul depozitului sunt vizibile si usor de controlat. Inventarierea stocurilor este transparenta iar aplicatia contribuie din plin la inregistrarea corecta si la primirea si expedierea produselor. Atunci cand apar discrepante noi sistemul le identifica, identifica locatia si coreleaza datele din sistem cu informatiile reale.

Smart ID a optimizat si operatiunile de picking. Cu ajutorul functionalitatilor de grupare a produselor similare s-a redus semnificativ timpul alocat procesarii comenzilor. Cu ajutorul codurilor de bare fiecare produs a primit un cod unic iar sistemul identifica automat daca un angajat alege gresit un produs similar. Cu ajutorul aplicatiei angajatii din depozit ridica doar acele produse care trebuie incluse intr-o comanda.

Beneficii semnificative au fost identificate prin sistemul de facturare inclus in aplicatie, special dezvoltat pentru operatorii logistici 3PL/4PL. Cu ajutorul acestui sistem angajatii pot pregati documentele necesare pentru  a calcula costurile si pentru a factura un client pentru servicii 3PL. Sistemul identifica toate tranzactiile realizate in depozit si pe baza unor reguli predefinite calculeaza pretul pentru livrarea serviciilor de depozitare. In plus, sistemul poate calcula in functie de optiuni costurile in functie de numarul de paleti, bucati, greutate sau serviciile cu valoare adaugata prestate. Pe baza activitatilor desfasurate intr-o anumita perioada de timp sistemul poate genera un raport cu timpul alocat pe baza caruia se poate realiza facturarea. Clientul poate vizualiza operatiunile realizate si timpul alocat incluse in costul serviciilor.

Despre Smart ID

Smart ID este specialistul în soluții de mobilitate care integrează cele mai noi tehnologii în domeniul RFID, achiziții de date, coduri de bare cu aplicații software de business inovatoare.

Portofoliul de soluții Smart ID este destinat în principal industriilor de logistică, curierat, retail, producție, utilități, sănătate, administrație publică și acoperă, pe lângă echipamente și accesorii hardware de la cei mai renumiți producători de tehnologie la nivel internațional în domeniul auto ID și aplicații software pentru trasabilitate produse, automatizarea proceselor de vânzări, service, managementul depozitelor, optimizarea și planificarea resurselor, optimizarea și planificarea rutelor, inventariere,  etichetare produse, controlul accesului etc. Pentru mai multe informații pe aceasta tema sau referitoare la compania Smart ID puteți lua legatura cu Cornelia Ureche, Marketing Director, Smart ID Romania, tel. 0725 633 767.

Despre GOKBORA

Gokbora  Romania, este filiala companiei turcesti Gokbora International, specializata in servicii de transport de marfuri, logistica si depozitare. Compania are o experienta de peste 50 ani in domeniul transporturilor rutiere si si-a dezvoltat de-a lungul timpului o infrastructura de transporturi si platforme logistice puternic dezvoltate in cele mai importante centre din Europa (Spania, Franta, Italia, Germania, Bulgaria, Turcia, Azerbaijan si Romania)cu scopul de a oferi servicii mai rapide, mai sigure si on the premise. Compania ofera o gama larga de servicii clientilor –  transport: rutier, intern si international, agabaritic, maritim, aerian, cat si servicii de logistica si aprovizionare.  Gokbora detine un parc de peste 700 de vehicule proprii si multiple spatii proprii de depozitare, incluzand aici peste 25000 metrii patrati de depozit vamal, depozite pentru marfuri generale, depozit frigorific, depozit pentru industria textila.

Gokbora Romania opereaza pe piata romaneasca de profil inca din 2006  reprezentand unul dintre operatorii de referinta pentru tranzitul intracomunitar si extracomunitar. In urma schimbarilor intervenite la nivelul mediului economic intern si international compania Gokbora a dezvoltat servicii din ce in ce mai complexe, pentru a creste standardele operatiunilor, pentru conformitatea cu toate standardelor internationale de transport si mai ales pentru a raspunde nevoilor tot mai complexe ale clientilor. Evolutia pietei de transporturi la nivel international precum si conditiile de competitivitate impun companiei o vizibilitate mult mai mare asupra operatiunilor. Acest lucru inseamna acces la informatii captate in timp real de-a lungul intregului lant logisitic si la cele mai avansate tehnologii in domeniu.