TOCMAI AŢI RECRUTAT NOUL ANGAJAT AL LUNII

Există momente când sosirea unui nou membru în echipă schimbă totul. Sawyer este o astfel de schimbare revoluţionară, prezenţa sa în fluxul de lucru eficientizând operaţiunile cu circa 30%. Deoarece poate fi folosit în mai multe domenii de activitate, cobotul nostru este opţiunea ideală pentru fabrica dvs., putând lucra la fel de bine pe linia de montaj sau pe cea de ambalare.

Instalare şi programare în doar câteva minute

Roboţii colaborativi inteligenţi, precum Sawyer, sunt foarte uşor de instalat şi de programat. Datorită software-ului revoluţionar Intera, puteţi învăţa cu uşurinţă cobotul să efectueze operaţiunile dorite. Este suficient să îi deplasaţi braţele pentru a învăţa secvenţa de mişcări corespunzătoare operaţiunii respective. Acest lucru vă permite realizarea de economii, nemaifiind necesari angajaţi specializaţi pentru programarea cobotului. Nu trebuie decât să îi arătaţi ce are de făcut şi Sawyer se va apuca de lucru în doar câteva minute.

Mai precis decât operatorii umani

Efectuarea aceleiaşi operaţiuni cu aceeaşi viteză, precizie, forţă şi atenţie de fiecare dată este, evident, imposibilă pentru un om. Dimpotrivă, în cazul unui robot colaborativ inteligent care, de exemplu, strânge şuruburi, aceşti parametri nu înregistrează niciun fel de fluctuaţii, ceea ce asigură o calitate constantă şi contribuie la diferenţierea mărcii dvs.

Optimizarea proceselor

Veţi recupera rapid investiţia în primul robot colaborativ inteligent, deoarece, în momentul în care Sawyer va începe să lucreze, numărul erorilor va scădea, procesele vor deveni mai eficiente şi veţi înregistra rezultate mai bune care, în mod cert, nu vor trece neobservate de clienţi. Introducerea coboţilor în activitatea dvs. este o investiţie foarte rentabilă care vă ajută să vă extindeţi operaţiunile.

Alocarea simplă de sarcini diverse

Datorită flexibilităţii cobotului Sawyer, alocarea de noi sarcini este mai mult decât simplă. Indiferent dacă doriţi să efectueze aceeaşi operaţiune, repetat, sau îl mutaţi acolo unde este nevoie de el în cadrul procesului de producţie, robotul colaborativ Sawyer este un angajat excepţional. Datorită necesităţilor minime de învăţare şi adaptabilităţii ridicate este o opţiune mai practică în comparaţie cu un angajat uman.

Degrevarea operatorilor de activităţile repetitive

Faceţi-vă angajaţii fericiţi şi asiguraţi-le un mediu de lucru plăcut, scutind cei mai eficienţi operatori de activităţi plictisitoare, monotone, nesigure sau demotivante. Încredinţaţi toate aceste operaţiuni lui Sawyer, preveniţi apariţia de traumatisme produse de solicitările repetitive şi bucuraţi-vă de o echipă fantastică de oameni şi coboţi care lucrează umăr la umăr.

Multispecializat şi comod

Spre deosebire de roboţii convenţionali care, în general, sunt specializaţi într-o anumită activitate, au dimensiuni mari şi sunt costisitori din punct de vedere al instalării şi mentenanţei, robotul nostru colaborativ inteligent se integrează perfect în multe companii şi sectoare de activitate, este compact, uşor, mobil şi, în plus, are şi capabilităţi de ridicare.

FOLOSIŢI PUTEREA COBOŢILOR PENTRU A VĂ PROPULSA SPRE VIITOR

Robotul colaborativ inteligent Sawyer oferă avantaje excepţionale companiilor mici şi mijlocii care doresc să obţină avantaje competitive pe piaţă. Este proiectat pentru a lucra alături de oameni şi nu în locul lor, se adaptează cerinţelor dvs. şi vă optimizează activitatea.

ROBOŢII COLABORATIVI INTELIGENȚI SMART ID

Automatizările vor reprezenta un subiect de interes multă vreme de aici înainte, transformând modul în care lucrăm şi ne desfăşurăm activităţile de zi cu zi, atât acasă, cât şi la serviciu. Acest lucru nu înseamnă că oamenii vor fi daţi la o parte, ci doar că vom lucra mai inteligent, cu ajutorul roboţilor colaborativi inteligenţi pe care îi vom învăţa să efectueze operaţiuni de producţie în mod independent şi extrem de eficient, pentru ca noi să ne putem ocupa de activităţi mai creative.

Cleşti ClickSmart interschimbabili

Datorită cleştilor multipli interschimbabili, uşor de montat şi adecvaţi pentru diverse activităţi, este o reală plăcere să lucrezi cu acest robot colaborativ inteligent. Cleştii pot fi folosiţi pentru manipularea de componente metalice, procesare, ambalare, verificare şi control, încărcare şi descărcare, injecţie de mase plastice şi formare prin suflare, manipulare de circuite imprimate şi realizare de teste în circuit etc.

Control de înaltă sensibilitate al forţei

Sawyer este prevăzut la fiecare articulaţie cu senzori de forţă care vă permit să controlaţi forţa cu care acţionează cobotul. Indiferent dacă trebuie să facă operaţiuni delicate sau este nevoie de forţă, cobotul face faţă cu brio oricărei sarcini.

Luarea de decizii adaptate

Dintre multiplele funcţii de care dispune Sawyer, se distinge în mod deosebit capacitatea de luare de decizii adaptate la datele preluate din mediu. Cobotul are o precizie uluitoare în îndeplinirea sarcinilor (+/- 0,1 mm), ceea ce garantează siguranţa operatorilor umani cu care colaborează.

O multitudine de senzori pentru sistemul încorporat şi extern de vizualizare

Robotul nostru colaborativ inteligent este prevăzut cu un sistem de vizualizare încorporat, precum şi cu unul extern. Pe lângă camera cu câmp vizual larg care îi ţine loc de cap, este echipat cu o cameră Cognex încorporată în braţ cu ajutorul căreia are o percepţie avansată asupra mediului din jur şi care îi permite, de asemenea, execuţia de sarcini vizuale complexe. Robotul dispune de senzori de forţă integraţi în fiecare articulaţie pentru manipularea cu precizie a materialelor, dar şi pentru siguranţă.

Flexibilitate de neegalat

Cobotul Sawyer se distinge pe piaţă datorită greutăţii reduse şi înaltei sale flexibilităţi. De asemenea, dispune de un braţ robotic flexibil, cu 7 tipuri diferite de articulaţii, putând fi folosit în spaţiile cele mai înguste.

Experienţă interactivă

Sistemul de operare brevetat, software-ul Intera şi mai ales monitorul cu ochi care se mişcă creează o experienţă confortabilă, interactivă şi prietenoasă pentru oameni şi, în acelaşi timp, indică acţiunile cobotului pe măsura efectuării acestora.

PORTOFOLIUL NOSTRU DE ECHIPAMENTE ŞI SOLUŢII

Doriţi mai multe informaţii despre portofoliul nostru de echipamente şi soluţii software pentru domeniul dvs. de activitate?

Ştiri şi noutăţi

Comunicat de Presă – Conectivitate fără precedent, robustețe și securitate de ultimă generație

Folosește Tableta Zebra ET80/85 când o lume întreagă depinde de angajații tăi București, 13 Septembrie 2021. Smart ID România, cel mai important provider [...]

Studiu de caz – Cum a digitalizat Renault Groupe Procesul de Testare Mașini în Centrul de Testare Titu

Renault Technologie Roumanie este centrul de inginerie al Grupului Renault în România. 2 300 de ingineri concep soluții ingenioase, abordabile, fiabile și moderne […]

DEMO – SOTIONE Platform – Soluție Completă pentru Managementul Dispozitivelor Mobile

SOTIONE platform este o soluție completă pentru Managementul Dispozitivelor Mobile care te ajută să coordonezi remote mii de echipamente și echipe mobile aflate [...]

Date şi cifre care ne recomandă
ca partener preferat al
clienţilor noştri

Echipa noastră de specialişti vă oferă concepte revoluţionare şi experienta unor procese inovatoare implementate deja de clientii nostri.

+3 000

CLIENŢI

+20 000

TERMINALE VÂNDUTE

+250

IMPLEMENTĂRI DE SOLUŢII

+15 000

ECHIPAMENTE ÎN FUNCŢIUNE

+36

SPECIALIŞTI CERTIFICAŢI

+10ANI

DE PREZENŢĂ PE PIAŢA DIN ROMÂNIA

Parteneri